Asa cum am spus in primul meu articol (daca nu
l-ai citit, te invit sa o faci), e posibil sa nu existe o continuitate a
articolelor pe care le scriu. Drept dovada, au trecut cateva luni de la
aparitia mea aici fara sa mai public sau fara sa mai scriu nimic. Nu consider
ca am inceput cu stangul, pentru ca am o scuza foarte buna.
Am avut cea
mai tare experienta a vietii mele cu care m-as fi putut intalni. Am avut ocazia
de a calatori odata cu inceperea noului an in zeci de locuri prin Europa si am
reusit sa ma apropii mai mult de prima mea iubire: muntele. Peste tot pe unde
am fost am mers in drumetii si am escaladat munti. Asta m-a facut putin
nostalgic, asa ca mi-am propus sa va povestesc de primul meu contact cu
muntele, prima drumetie, primul stat cu cortul. De acolo a inceput totul.
Aveam in
jur de 6-7 ani. Mi se pare o varsta rezonabila in conditiile in care parintii
mei erau innebuniti dupa munte si camping si m-au asteptat cativa ani pana s-au
reintors la programul si stilul lor de viata obisnuit.
Am fost
doar noi trei, un singur cort, muntele, padurea si un mic parau. Atunci am
stiut ca locul meu e acolo, in natura, sa aud apa susurand, sa ma trezesc
dimineata si sa simt roua pe picioarele mele. Prima zi a fost de acomodare, ne-am
plimbat, am strans lemne pentru foc, am pregatit fiecare masa cu tact si
interes. Urma sa stam doar trei zile, asa ca cea de-a doua zi imi pregatea o
surpriza: prima drumetie din viata mea.
M-am echipat si am pornit la drum. Am mers aproximativ doua ore, iar eu eram
fascinat de natura si tot ce vedeam in jurul meu. Cand am ajuns la destinatie
am vazut prima cascada din viata mea. Era cascada Urlatoarea. Poate acum nu
pare un lucru mare, dar va asigur ca mie mi-a taiat rasuflarea acel loc si
aerul rece al cascadei.
Asa a fost
prima oara la munte. Apoi, lucrurile au devenit mai serioase, am plecat fara
parintii mei si am devenit cel mai bun prieten al muntelui.
